Amintiri himere

Pe caile vantului pluteam in deriva,
In ganduri incerte din mintea-mi obsesiva,
Iar luna-mi veghea magia din privire,
Durerea si patosul ascunse-n amagire.

Un drum ceresc priveam in bolta cea de sus.
Himere-mi aminteam - ce-a fost candva, s-a dus.
Ecoul rasuna in gandul meu albastru,
Eros era regret si rece ca un astru.

Privirea-mi era tinta hyperion lucea,
Ma regaseam in lumea si in tristetea sa
Precum un secol, o zi indurerata
Era acum in mine, o clipa de-alta data.

Poezie cu subinteles...

Stateam amandoi unul langa altul.
Privirea ta nu avea nici o legatura cu ploaia de afara.
Ti-ai aprins o tigara, fumul tau era un fel de fum al ploii.
Acesta invaluia toate lumanarile din camera, le dadea un fel de magie obsesiva.
Apoi ai inceput sa dansezi
Singura, superba ca de obicei.
Aceasta datorie mi-ai platit-o cu varf si indesat.

05.06.2010

O poezie superba, scrsa de Serban in cadrul festivalului haifest:)
Titlul si cuvintele cheie sunt alese de mine:"tigara", "dator cu un dans" si "privire".
Daca doriti sa mai descoperiti cate putin din talentul lui il gasiti pe:
http://metafizicx.blogspot.com

Just like a star... I'm burning for you:)

Vrei sa iti spun de ce ma comport ca un copil mic, in culmea nebuniei?
Pentru ca tu reusesti, fara nici un pas sa trezesti o parte pe care o credeam adormita de la o vreme in mine.
Fara sa vreau simpla ta vedere imi creste numarul batailor inimii din piept. Furnicile isi gasesc un loc bine stabilit in stomacul meu... si imi place.
Doar simpla ta privire, imi aduce o zi cu zambetul pe buze. Amintirea ei ma face noaptea sa visez...
Chiar vrei sa stii ce simt?
Ti-as raspunde dar nici eu insami nu imi explic. Nu ii pot gasi nume. Cert este ca ador sentimentul.
Tu nu trebuie sa stii, desi as vrea sa vad reactia ta daca ai afla ce efect ai asupra unei persoane necunoscute.
Poate sunt nebuna sau poate nu. Poate vei citi ce am scris aici sau poate nu.
Tot ce stiu este ca indiferent de faptul ca iti sunt necunoscuta si ti se pare ciudat, iti multumesc pentru sentimentul pe care mi-l ofera simpla ta prezenta:)

Am doar 18 ani:)

Banuiesc ca acum, ar trebui sa povestesc cum este la 18 ani:) Nu este nimic schimbat in afara faptului ca ai mai multe responsabilitati si poate mai multa libertate. Lucru care intr-adevar este frumos. Presimt eu ca anul asta va fi un an... frumos:) Sunt lucruri care nu se pot intoarce, dar acum as vrea sa mai fiu pentru o zi copilul acela care este in fata torutului de 7 ani si abia asteapta sa sufle in lumanari si sa fuga la joaca:), copilul acela care alerga in rand cu fluturii, adora mirosul ierbii in care se tavalea, zburda de bucurie si de libertatea pe care i-o oferea copilaria:) 18 ani inseamna pentru mine o varsta ca toate celelelte, in schimb, mi se pare a fi momentul in care constientizezi dezlipirea de trecut, poate de copilarie. Recunosc acum... mi-e dor de vremurile in care copilaria mi se asternea la picioare, iar eu calcam in fiecare zi fericita intr-un nou capitol al acesteia. Adolescenta e diferita si marcheaza prin trairile ei. Asa cum iubeam sa fiu copil, acum iubesc sa fiu adolescent. Desi a fi adolescent iti pune o gramada de intrebari, acum inveti sa fii liber si responsabil pentru ceea ce esti si vei deveni.

Un singur sfat imi pot da mie insami acum...
Traieste cu intensitate fiecare clipa, fiecare varsta si fa ca visele sa devina realitate!

Valuri din amintire

privesti cum zboara pasari inspre noi
cerul este aproape turcoaz
ma intreb acum ce culoare si-a insusit marea in aceasta situatie.
fire de nisip se plimba sub talpa mea
tu ramai pe loc sa mai privesti o clipa la fericirea ce ne inconjoara.
imi iei mana in palme si o saruti melancolic
pasesti si ma tragi brusc inspre tine
iti lipesti buzele de ale mele...
nu simti ca saruti amintirea mea?
ne asezam pe cearceaful amintirii
cerul e rosu.
privim apusul sentimentului pe care-l credeam etern
fugim cu pasi de viitor spre valurile tulburi ale marii
albastrul senin se departeaza de gandurile noastre.
ne imbratisam pentru a ne pregati de plecare
inotam in larg iar undeva ne pierdem.
fiecare dintre noi a plecat sa-si gaseasca o noua modalitate de a-si trai viata
indiferent ca ea nu va mai fi nicicand turoazul nostru preferat.

Sensul infinitului

in fata mea e o scara
pasul meu e directia pe care aceasta o urmeaza
privirea mea este sesul in care aceasta porneste
trairile interioare controleaza inaltimea punctului spre care ochii mei privesc

viata de zi cu zi reprezinta monotonia starilor interioare
viata mondena ma depaseste pentru ca mi se pare falsa,
iar viata sentimentala e asemenea marii iarana...
ascunsa sub o patura de gheata
viul ce misuna in apa se lasa nevazut cand este inconjurat de frig
asa cum scanteile din nauntrul sufletului meu raman nemiscate
in vecinatatea celui care le-ar putea aprinde
probabil ca se tem de necunoscut si de un nou inceput

sentimentul de indiferenta care ma inconjoara este doar o masca de fier
uneori acea masca iti da senzatia de neatins
alteori striga dupa caldura
cel care are puterea de a obtine naturalul se va simti secatuit de afectiune
ca mai apoi sa inteleaga nevoia mea acerba de a fi inconjurata de ea

mentalitatea este un fapt pe care il schimbi cu greu
posibilitatea pantru a avea compatibilitate perfecta cu o persoana la acest capitol
este aproape nula
si atunci zi-mi tu mie...
Nu doar sufletele pereche reusesc da atinga idealul printr-o mentalitate identica?

scara mea coboara...

dar dupa aceasta perioada s-ar putea sa se apropie de cer

Joc de primavara

Intr-o zi am gasit pe drum o floare.
Am luat-o si m-am lasat vrajita de jocul acela al copilariei...
" He love's me, he love's me not"
In bataia vantului de primavara, petala cu petala zburau in spatele meu,
Ca niste fluturi care nu isi gasesc adapostul in vremea aceasta.
Am ajuns la rezultatul final... : "He love's me!"
Cu aceiasi infantilitate cu care am inceput jocul, m-am si bucurat de finalul lui.
Cateva secunde mai tarziu, am realizat cu tristete, ca spre deosebire de atunci cand, desi, rezultatul nu imi era favorabil...
Despartirea petalelor de floarea in sine nu a avut nici un rost... si m-am intristat!
De ce?
Pentru simplu fapt ca in prezent, in jocul meu infantil nu exista persoana aceea, la gandul careia sa simti fiorii primului rasarit de primavara!
Sau pentru simplu fapt ca unelele lucruri sunt imposibil de realizat... asa cum mi-era imposibil sa lipesc la loc petalele pe care le-am smuls pentru un joc, care oricum nu a trezit in mine decat simpla melancolie.

Vara in doi

Vreau sa vina vara... vrau sa fie cald... si sa stau lenesa la soare, si incalzita de razele soarelui, sa ma sperii cand cineva va veni brusc si ma va lua in brate rece fiind datorita tamperaturii marii... Vreau sa ma bronzez si sa ma plimb pe faleza marii savurand o inghetata de ciocolata, de mana cu o anumita persoana, care ar trbui sa imi fie draga ... Vreau sa ies, vrau sa dansez, sa ma distrez si sa simt satisfactia unei zile traite la maxim. Vreau sa adorm imbratisata pe malul marii si sa ma trezesc a doua zi dimineata, intrebandu-ma cum a fost posibil si totodata bucuroasa de faptul ca a existat langa mine persoana care sa faca racoarea brizei marii sa para aburii unei saune. Vreau sa plec de nebuna cu trenul dintr-un capat al tarii pana in celalalt, vreau sa alerg in sens invers cu valurile, sa ma darame si sa ma ridice mai apoi spre suprafata. Vreau sa plutesc realmente deasupra unui nor de sentimente pozitive, ba chiar euforice... Vreau multe lucruri, care necesita munca, si anumite sacrificii, necesita ambitie si necesita gasirea persoanei potrivite alaturi de care as putea trai toate aceste lucruri... La toamna probabil imi voi da seama cate din cele scrise aici am realizat...8->

Fashion victim

Este ora 4 si 40 de minute... Poate va intrebati de ce scriu la ora asta si mai ales de ce am stat cu ochii pe pereti pana acum, in loc sa dorm. Ei bine, acum am ajuns din oras si vreau sa va zic ca am realizat ca oricat crezi in starea aceea pe care ti-o creaza ambientul intr-un local si poate un pahar de whisky cu cola, cand ajungi acasa daca nu esti prea afectat de ceea ce ai baut, iti dai seama de diferentele dintre fi in delir pentru cateva clipe alaturi de niste oameni falsi, care incearca sa se ascunda in spatele unor masti, care incearca sa para perfecti pastrand aparentele, uitand ca perfectiunea devine monotonie iar pe noi defectele ne fac speciali si dintre cateva clipe petrecute in intimul camerei tale, alaturi de tine insuti, persoana pe care nu o vei putea minti niciodata cu adevarat. Poate devin plicticoasa si imi asum acest risc, dar sunt satula pana peste cap de niste fiinte din ceara care incearca sa imite un model perfet. Maiorescu spunea despre Eminescu: " Pentru el femeia reprezenta copia imperfecta a unui prototip." Asta suntem noi. Cu totii devenim niste copii prin comportamentul pe care il afisam. Sunt mandra de faptul ca nu am ajuns sa cred ca o pereche de ciorapi de matase si o rochie pana de desubtul feselor ma fac sa fiu interesanta. Sunt mandra de faptul ca pentru mine cel mai flatant compliment din parea cuiva este " Esti o persoana inteligenta!" si nu "Vai dar ce frumoasa esti in seara asta!". Cred in imperfectiune si cred ca ceea ce reprezinta astazi societatea noastra este fake-ul. Pentru ce? Suntem doar niste actori pe scena vietii, iar cel mai frumos cadou de la Dumnezeu este acela ca avem dreptul de a ne alege singuri rolul. Despre mine vorbind, nu inteleg de ce as alege un rol care nu mi se potriveste, de ce as adopta o atitudine care nu ma implineste si de ce m-as preface cand ador naturalul? Realizez pe zi ce trece cat de mult iubesc tot ceea ce este sincer si tot ceea ce inseamna "a fi tu insati". De ce sa tragi de timp si sa te agati de un ideal fals? De ce sa joci rolul unei persoane care nu are nimic in comun cu tine?

Unii oameni sunt de parere ca aspectul fizic este totul, ca un anume comportament nereprezentativ cu adevarat pentru ei este acel lucru care te duce undeva departe. Adevarat, sunt cazuri de genul, dar nu as vrea sa fiu in locul acelor persoane care reusesc prin ipocrizie, care isi sacrifica propria demnitate pentru a ajunge departe, nici macar pentru o secunda.

In seara asta am realizat ca ma iubesc pe mine insami asa cum sunt, si poate chiar cu mai mult timp in urma, dar nu am vrut sa recunosc temandu-ma sa nu par increzuta. Acum realizez cate valori morale a pierdut societatea noastra si cat de "la moda" este sa ai o masca pe care sa o afisezi, sa ai niste haine care sa arate provenienta oamenilor din epoca lui adam si a evei, cand inteligenta nu fusese inca inventata si nu purtau decat o frunza care sa le acopere locurile intime... Tot acolo se va ajunge intr-un final... si sper sa nu traiesc pana atunci!

Vreau sa inchei prin a spune ca daca tot falsitatea este la moda... atunci ador sa fiu o fashion victim!

Monotonie

Sunt unele lucruri pe care nu le inteleg, e impotriva firii ca ele sa imi fie intelese. Asta e legea naturii; sunt fenomene, si nu trebuiesc neaparat intelese pentru a avea loc, asa cum, nici trecerea timpului nu poate fi intr-adevar deslusita. Nu a existat niciodata cineva care sa priceapa cu adevarat masura timpului si legea dupa care el isi desfasoara activitatea. Cert este insa, ca el trece si nu poate fi intors prin nici un mijloc, oricat de mari ar fi regretele trecerii lui. Prin faptul ca timpul se desfasoara, noi devenim unici. In nici un moment al vietii noastre, nu suntem identici cu ce am fost in altul, oricat ne dorim lucrul acesta cateodata. Desi sunt momente regretate, prezentul ne aduce la cunostina faptul ca suntem niste persoane care au evoluat emotional, spiritual, mental; suntem niste persoane care se maturizeaza cu fiecare intamplare din viata noastra. Suntem niste fiinte constiente, unice si putem sta in loc doar pentru cateva momente, momentele in care imbratisam amintirea, insa nici atunci nu oprim activitatea timpul, el totusi trece, desi tu traiesti in trecut acele clipe. Poti privi cu regret sau fara, poti privi cu tristete sau mandrie. Incearca insa sa iti organizezi viata in asa fel incat timpul trecut sa fie o amintire frumoasa, dar nu unica. Ai grija de tine insuti in asa fel incat, pe zi ce trece sa fii incarcat cu amintiri din ce in ce mai frumoase.

Eu percep timpul ca pe un miracol, ma uimeste prin integritatea lui. Este perfect! Te poti lupta cu orice in lumea asta numai cu timpul nu. Pe el nu il poti invinge, nu il poti cuceri. El este singurul care nu iti iarta greselile, dar te invata sa nu le mai repeti.
Am cautat explicatii, am cautat o modalitate prin care sa reusesc sa nu ma mai lupt cu el, nu am gasit-o. Am abandonat pentru prima oara o lupta. De ce? Pentru faptul ca am inteles ca nu trebuie sa ii declar razboi, ci sa ma alatur lui. Trebuie sa imi traiesc viata si sa iubesc ceea ce ma inconjoara. Trebuie sa ma iubesc pe mine ca pion pe tabla vietii si sa am un calcul bine stabilit al modului de a gandi si de a actiona. Trbuie sa ma aliez cu el, si cu mine insami. Trebuie sa accept ca nimic alltceva in afara de timp nu este perfect, nimic.
Imi place sa am defecte, le iubesc chiar pe unele! Ele te fac special din monoton, si iti dau avantul de care ai nevoie pentru a porni pe drumul perfectionarii, pe care oricum nu o vei atinge niciodata. Insa iti creezi un scop pentru care lupti, ii dai sens timpului. Dai un sens actiunilor tale, sau mai bine zis dai sens vietii tale. Iti creezi la un moment dat un ideal, incerci sa il atingi, sa te contopesti, devenind totuna cu el si ajungi sa fii un mic erou, salvand timpul care altfel nu ar fi avut nici o noima.
Acum iti voi da un singur sfat... Traieste!!! Traieste fara regrete!
Regreta doar faptul ca nu vei putea atinge niciodata perfectiunea timpului, dar lupta pentru a fi cat mai aproape de ea.

Obiectul pasiunii

Ce femeie as fi...


Ironic este sa descoperi sentimente acolo unde credeai ca nu mai exista!

Licureste o scanteie intr-un ochi plin de pasiune! Ma incita razboiul dintre noi doi. Ma incita scanteia unor suflete diferite si ale unor temperamente atat de asemanatoare incat se lovesc cap in cap. Fascinanta numesc ampernta ta in viata mea, n-am inteles cum, cu un simplu gest, o simpla adunatura de ore s- transformat intr-un fior, care nu dispare nici macar din amintire. Am riscat, si-i multumesc acelei componente ale memoriei umane si anume ratiunea, ca nu s-a lasat uitata in momente de maxima nebunie. Regret, si nu, timpul totusi poate fi recuperat, si iti promit ca va fi! Nu te astepti poate sa te impregnezi atat de adanc in memoria unei persoane si in amintirile ei, cu atat mai putin cred ca te astepti ca atingerea ta sa devina un fior indestructibil. Pot sa iti reproduc picatura cu picatura timpul acela magic care s-a scurs intre noi, nu-ti pot explica insa de ce mintea mea a luat-o razna, si cum s-a putut intampla asa ceva, cum am putut lasa de-o parte constiinta, cand eu, in viata de zi cu zi nu fac nici un pas fara ea... Inspira si expira incet, mai apoi inchide ochii si lasa imaginatia sa zboare, gandeste-te la mine si zi-mi de ce am fi putut zbura in doi, si ce m-a retinut sa-mi deschid aripile? Sunt sigura ca nu stii! Iti voi raspunde eu... frica de noutate... teama pe care o simteam riscand. Nu regret!!! Imi place ce simt, si voi simti cu siguranta mai multe la momentul potrivit. Am o pasiune si aceea este atingerea infinitului alaturi de tine! O voi face, si tu nici nu iti vei inchipui ca esti un trofeu pe care am vrut sa-l castig.. un fior de care m-am folosit, o simpla ducere la bun sfarsit al planurilor mele. Vei crede ca esti fascinant si multe alte lucruri, dar vei ramane un obiect al pasiunii mele!

Te vei intreba daca tu esti cel in cauza, ei bine nu! Iti garantez ca cel in cauza nu va citi ceea ce am scris aici, si daca o va face, nu se va gandi ca el este trofeul pe care pasiunea mea asteapta sa-l castige!

Reverie

Am o senzatie de bine... De foarte bine.

Astazi simt, mai mult ca niciodata, naturaletea melancoliei, o respir si o eman cu toata constiinta dar, ciudat lucru, nu ma mai intristeaza. Incep sa o apreciez pentru frumusetea ei.

Lasa-ma sa visez, sa plec intr-o lume feerica.

Pleaca, mergi si descopera. Priveste, alege, si preia initiativa. Pregateste-te sufleteste sa impresionezi, pregateste-te mental, pentru pasul pe care il vei face si evita greselile ce ar duce la regret. Si acum... Acum viseaza!

Am pus capul pe perna, buimacita de un somn ametitor, si m-am scufundat in lumea viselor; adanc, dar inca aud glasul vantului ce-si sufla adierea prin casele stingherite, ce par parasite la ora asta, cand sufletele se afla in stare de reverie... Alunec si mai adanc in lumea viselor si reussc sa fac neauzite ecourile suave ale brizei rece ce-mi sufla pe corpul inmiresmat de trandafirii, macerati in crema mea de corp. Imi pare straniu,dar ma simt la fel de constienta ca si acum 5 minute, insa nu inteleg de ce ma aflu intr-un loc atat de necunoscut si care totusi imi da o senzatie familiara. Simt un fior cum imi dezmierda trupul din cap pana in picioare. Fiorul este precedat de o teama acerba de necunoscut, un feeling bizar, dar incantator . In jurul meu este un decor invaluit in romantism, mireasama de trandafiri, iar in preajma pasilor mei simt caldura unor lumanari parfumate. Caldura lor emana energie, si tot odata, emana un sentiment caruia ii sunt fidela, sentimentul de siguranta, sentimentul de incredere.


Ce ar putea fi acest lucru care imi trezeste aceasta stare puerila si extaziala?


Mai fac un pas, dar in fata mea intrezaresc o usa, sensul vectorilor porensc inspre ea, si traverseaza o raspantie dincolo de aceasta. Mi-e teama, dar curiozitatea ma indeamna sa continui drumul acela neexplorat, calcand niste petale de roza. Le-as intreba ce mister se ascunde in spatele acestei stari de bine pe care mi-o creeaza ambientul, dar pasul meu le-a redus la tacere, le-a scurs si ultima picatura din viata ce zvacnea ca o scanteie in pieptul lor. Datorita neatentiei mele, nu pot afla un raspuns la intrebarea pe care mi-am pus-o, decat la descoperirea misterului. Pornesc gales in sensul sagetilor. Pasesc invaluita intr-o varietate de sentimente necunoscute, si totusi atat de ametitoare. Descopar o incapere semi iluminata de niste torte de ceara rosii. Se simte pasiunea focului ce ma inconjoara. Intensitatea misterului, devine tot mai abundenta. Inima incepe sa imi bata intr-un ritm din ce in ce mai alert, incepe sa se zbata in piept, invartindu-se in sensul miscarilor acelor ceasornicului atarnat pe perete, al carui ticait il aud si devine din ce in ce mai dureros. In fata mea se iveste o umbra. Tresar si aud o voce suava ce ma imbie sa continui drumul marcat cu indicii despre ce va urma. Nu pot minti, nu mi s-a mai intamplat niciodata sa simt ca imi fuge pamantul de subt picioare, numai la auzirea unei voci. E atat de afectuasa, dura si totodata atat de senzuala. Teama creste si isi infinge radacinile in trupul meu, cariua ii impregneaza un tremur relativ dulceag. In fata mea se impune o perdea dintr-o matase neagra, care imi accelereaza vibratia trupului, deoarce, stiu ca in spatele ei, misterul va fi pe jumatate deslusit. Imi adun cu greu tot curajul necesar pentru a dezveli taina impanzita intr-o tinuta eleganta cu un aer platonic si, desi ma simt acum ca si cand eu as fi fost in locul lui adam in eden, iar fructul interzis, s-ar fi oprit in gatul meu, apuc cu anxietate voaulul matasos si il indepartez din calea dorintei mele de a descoperi necunoscutul.
In fata mea se contureaza statuia unui corp de sex masculin. Pare puternic, iar corpul lui are ceva din acea ambianta a erosului care ne inconjoara. Brusc simt o dorinta vie sa ma simt strivita de bratele lui puternice, dar stau pe loc intr-o asteptare care imi pare eterna pana la descoperirea portretului sau, in spatele caruia se afla acel glas stingherit, parca, de prezenta mea in aceiasi incapere cu el. Trupul sau, intors la 900, imi aduce in mine o statueta familiara, dar nu reusesc sa descopar ce anume imi este cunoscut la acest om. Brusc, in fractiunea de secunda in care isi desfasoara actiunea un clipit, ma simt incatusata langa corpul lui, fata in fata cu chipul acela enigmatic. Instantaneu percep atingerea satinului din care era confectionata lenjeria patului din spatele perdelei semi transparente. Pe el, il simt mai viu ca niciodata.

Aud in departare un cantec, nu reusesc insa sa disting versurile acestuia. Sunetul de vine tot mai puternic, si imi pare cunoscut, la putin timp imi dau seama de faptul ca imi suna alarma de la telefon. Ma trezesc silita, si arunc telefounl, undeva intr-un colt indepartat, imi proptesc capul iar pe perna, insa visul s-a facut pierdut...

Simplu pas intre ieri si azi

Ieri a fost prima zi dintr-un nou inceput.
De ieri m-am rupt de singurul fir de ata ce atarna umil intre noi doi.
Ieri ai facut pasul, ce mi-a definitivat hotararea de a respecta linistea inimii mele.
Ieri a inceput un nou capitol pe care il refuzam pana acum.
Ieri am refuzat sa stau sa mai ma gandesc la ploaia de lacrimi, care izvora din ochii aceia puri si cristalini.
Ieri razboiul s-a sfarsit si am descoperit pacea din spatele lui.
Ieri am renuntat la tine, pentru puterea ta falsa de a ma rani. Falsa, pentru faptul ca, otrava sagetilor tale, nu se impregneaza in sufletul nimanui,mai tare decat in al tau.
Prin faptele tale ai rupt vraja unei povesti de iubire feerice.
Nu am vrut sa se sfarseasca cu o conceptie gresita, desi povestea a mers de la inceput pe o cale aparenta, intalnind iluzii care pareau atat de reale si in care amandoi am crezut.
Te iert, iar sentimentul acela pueril de iubire visatoare nu va fi sters niciodata.
Te iert si iti multumesc!


Astazi am realizat cum pot fi de linistite valurile marii fara tine,
Astazi sunt alta persoana,
Astazi ma iubesc pe mine insami,
Astazi sunt sincera cu mine insami, lucru care ma aduce intr-o completa armonie cu cei din jurul meu.
Astazi m-am redescoperit
Si tot astazi iti multumesc pentru aceasta evolutie a sufletului meu.
Iti multumesc pentru amintiri si pentu acele clipe frumoase,
Pentru vorbele acelea line ce ma linisteau,asa cum susurul apei de izvor te linisteste dupa o zi de seceta.
Astazi ochii mei au secat,
Si tot astazi am invatat sa delimitez amintirea, de calea pe care o voi urma in viitor.


Am iubit cu toata forta, dar mereu am urat din toata inima atitudinea puerila adoptata fata de o problema.


Am inceput cu un zambet,
Am terminat cu un razboi.
Nu am vrut sa fiu eu partea decisiva, asa a fost sa fie.


Ultima picatura, s-a scurs in pahar cu atata greutate, incat credeam ca nu va mai ajunge.

Ieri a ajuns,
Si azi iti multumesc pentru asta.


Soarele si ploaia ma linistesc... razboiul s-a terminat.
Acum respir aerul curat, traiesc cu toata fiinta mea libertatea si adierea vantului ce ma inconjoara.

Zbor!
Zbor pentru ca sunt libera, pentru ca am ocazia sa traiec in pace, pentru ca am ocazia sa am un suflet liber, in locul celui incatusat.

Zambesc!
Zambesc pentru ca m-ai ajutat sa vad greseala ce m-a orbit atata timp... greseala sau credinta in aparente... e tot una.


As bea in cinstea celor ce le-am realizat, dar m-as transforma intr-un om incatusat de vicii.
Nu!
Nu se ma mai intampla asta vreodata.
Nu!
In viata mea nu vor mai exista vreodata catuse,aplicate asupra sufletului meu.

Fumul nu ma va mai orbi nici o clipa!
Nu voi mai accepta aparentele oamenilor imbracati intr-o atitudine frumoasa.


Si stiu! Cel de acum nu esti tu, dar totodata ceea ce esti acum imi arata ce ai fost mereu!


Erai primul nerv si prima confuzie. Erai ultima voce in zi, si ultima lacrima ... dar ai fost prima iubire.

Ultimul cuvant a ramas nespus...
Ultimul cuvant isi asteapta randul...

Ieri ai facut ca ultimului cuvant sa ii vina randul astazi, si iti multumesc pentru ca mi-ai scurtat drumul spre libertate!

Ultimul cuvant...

Ultimul cuvant e...



Adio!

Un ideal...

E 1 si ceva... si nu mi-e somn... cred ca datorita orelor bune de somn pe care le dorm la pranz... nelipsitele mele ore de somn, in care ma odihnesc ca un ingeras... Ei si uite ca acum stau la discutii cu cineva despre nemurirea sufletului;)). He he, v-am pacalit! Discutam doar despre idealul fiecarui om, in legatura cu persoana de langa el, stiti voi, persoana aceea compatibila cu tine, care sa stie ce gandesti daca se poate.[...]

Asta era acum doua seri, si intr-adevar vorbeam cu un amic despre cum ar trebuie sa fie persoana aceea de langa tine... care sa trezeasca in tine toate simturile8->. Poate e doar in mintea mea de romantica incurabila, faptul ca exista o astfel de persoana , a carui defect sa ti se para acceptabil, si pe care sa nu iti doersti sa o schimbi. Visez sau nu... eu cred ca exista persoana asta pentru fiecare dintre noi, si daca visez, eu una stiu ca imi voi transforma visul in realitate:)
Acum ma cam grabesc ;)) plec cu fetele sa party;)) o sa va pove urmatoarele zile cat de frumos a fost:X:X:X

So let's have fun girls!!!

Confuzia unei greseli

As scrie... dar parca absenta mea in lumea scrisului , in perioada asta euforica pe care am trait-o de aproape doi ani incoace, m-a deconectat de la aceasta actiune. Am abandonat un lucru de care stiam ca ma voi folosi mereu pentru a scapa de monotonie, pentru a o lua de la inceput. Incerc sa scriu, si nu mai stiu cum sa o fac bine, cum sa ma exprim pe intelesul tuturor, si nu ar fi nici o problema daca cei din jur nu ar intelege ce vreau sa spun prin ceea ce scriu, dar nu mai inteleg nici eu ce vreau sa spun si ce invalmasala de ganduri e in mintea mea. Acea minte bolnava, care de cele mai multe ori se impotriveste trairilor afactive. Poate din aceasta cauza nu mai stiu care dintre directiile care mi se intind gales in fata, este cea mai potrivita. Pur si simplu simt ca ceva ma retine pe loc, acel lucru care te inchide in tine, care te lasa pentru o vreme sa crezi cu adevarat in corectitudinea faptelor tale, pentu ca mai apoi sa te induca in eroare,
sa iti ofere sentimentul de culpabilitate. Imi doresc sa fiu euforica, iar starea de dupa sa nu fie cea de deziluzie.

Ati trecut vreodata printr-o stare de extaz in timpul unei zile, pantru ca mai apoi, atunci cand esti singur, in camera ta, acum imensa, cu capul pe perna, care acum ti se pare inutila, sa te intrebi daca ai facut ceva cum trebuie in ziua precedenta, daca nu cumva ai gresit, daca nu cumva drumul pe care l-ai ales nu este cel pe care ti-l doresti? Eu zic ca da, si cred ca fiecare dintre noi are un astfel de moment in care nu se mai recunoaste pe sine, si isi analizeaza greselile cu atentie, intrebandu-se cand mintea lui a luat-o razna si a ascultat fiorii aceia consecutivi de cald-rece si adrenalina, alunecand cu delicatete pe acea partie de sentimente nebunesti.


Analizeaza, gandeste, adu-ti aminte de sentimentele bune, dar nu te judeca pentru ceea ce ai facut intr-un momant de nebunie, fii sigur ca vor fi destul de multi care o vor face in locul tau!Fii mandru ca ai gresit si ca ai avut puterea de a recunoaste acest lucru. Dupa ce ai consttientizat acest lucur, fii convins ca vei invata din greseli!

Buna dimineata!

Sa va spun… era traditia aia cu pusul busuiocului sub perna. Si bineinteles am zis ca as putea incerca si eu sa fac acest lucru, sa vedem daca visez vreun cunoscut antipatic… zis si facut. P.S. acum 2 ani am facut aceiasi figura, si cand m-am trezit si am realizat ce am visat am zis ca ma calugaresc… (intr-adevar erau 2 tipi…si eu l-am, pus la socoteala pe primul). M-am trezit azi dimineata pe la 7, dupa nu stiu cate zile de trezit dupa ora pranzului. Un chin! Cand mi-am adus aminte de busuioc, am incercat sa realizez ce am visat, si, intr-adevar… l-am visat pe unul dintre tipii de acum doi ani, dar nu pe cel din cauza caruia era sa-mi petrec tot restul vietii in liniste si pace. Dupa tot aceast proces de gandire profunda, am zis ca ar fi cazul sa ma trezesc mai bine la o cafea, stand la taclale cu o colega. Am plecat cu pasi grei spre scoala, adormita, si bineinteles cu nelipsitele casti in urechi. Am asteptat tramvaiul (care spre uimirea mea a venit destul de repede), si cand am urcat in el, m-am trezit fara bilet. Neavand chef de cearta, am coborat (nu chiar la urmatoarea statie) sa-mi iau bilet… si m-am urcat in alt tramvai, caruia bineinteles nu-i mergea compostorul. Minunat! Am ajuns intr-un final si la splendida cafa’ ce avea sa ma trezeasca, dar nu,pana la urma mi-am comandat o ciocolata calda( nu ma incanta prea tare cafeaua). N-a reusit ea sa am trezeasca, dar taclalele sigur da! Am aberat aproximativ o ora despre … probleme existentiale, dintre care bineinteles, unele ma framatau. Am inteles totusi, pana la urma ca trebuie sa profit de libertatea, pe care, de altfel o ador.