Reverie

Am o senzatie de bine... De foarte bine.

Astazi simt, mai mult ca niciodata, naturaletea melancoliei, o respir si o eman cu toata constiinta dar, ciudat lucru, nu ma mai intristeaza. Incep sa o apreciez pentru frumusetea ei.

Lasa-ma sa visez, sa plec intr-o lume feerica.

Pleaca, mergi si descopera. Priveste, alege, si preia initiativa. Pregateste-te sufleteste sa impresionezi, pregateste-te mental, pentru pasul pe care il vei face si evita greselile ce ar duce la regret. Si acum... Acum viseaza!

Am pus capul pe perna, buimacita de un somn ametitor, si m-am scufundat in lumea viselor; adanc, dar inca aud glasul vantului ce-si sufla adierea prin casele stingherite, ce par parasite la ora asta, cand sufletele se afla in stare de reverie... Alunec si mai adanc in lumea viselor si reussc sa fac neauzite ecourile suave ale brizei rece ce-mi sufla pe corpul inmiresmat de trandafirii, macerati in crema mea de corp. Imi pare straniu,dar ma simt la fel de constienta ca si acum 5 minute, insa nu inteleg de ce ma aflu intr-un loc atat de necunoscut si care totusi imi da o senzatie familiara. Simt un fior cum imi dezmierda trupul din cap pana in picioare. Fiorul este precedat de o teama acerba de necunoscut, un feeling bizar, dar incantator . In jurul meu este un decor invaluit in romantism, mireasama de trandafiri, iar in preajma pasilor mei simt caldura unor lumanari parfumate. Caldura lor emana energie, si tot odata, emana un sentiment caruia ii sunt fidela, sentimentul de siguranta, sentimentul de incredere.


Ce ar putea fi acest lucru care imi trezeste aceasta stare puerila si extaziala?


Mai fac un pas, dar in fata mea intrezaresc o usa, sensul vectorilor porensc inspre ea, si traverseaza o raspantie dincolo de aceasta. Mi-e teama, dar curiozitatea ma indeamna sa continui drumul acela neexplorat, calcand niste petale de roza. Le-as intreba ce mister se ascunde in spatele acestei stari de bine pe care mi-o creeaza ambientul, dar pasul meu le-a redus la tacere, le-a scurs si ultima picatura din viata ce zvacnea ca o scanteie in pieptul lor. Datorita neatentiei mele, nu pot afla un raspuns la intrebarea pe care mi-am pus-o, decat la descoperirea misterului. Pornesc gales in sensul sagetilor. Pasesc invaluita intr-o varietate de sentimente necunoscute, si totusi atat de ametitoare. Descopar o incapere semi iluminata de niste torte de ceara rosii. Se simte pasiunea focului ce ma inconjoara. Intensitatea misterului, devine tot mai abundenta. Inima incepe sa imi bata intr-un ritm din ce in ce mai alert, incepe sa se zbata in piept, invartindu-se in sensul miscarilor acelor ceasornicului atarnat pe perete, al carui ticait il aud si devine din ce in ce mai dureros. In fata mea se iveste o umbra. Tresar si aud o voce suava ce ma imbie sa continui drumul marcat cu indicii despre ce va urma. Nu pot minti, nu mi s-a mai intamplat niciodata sa simt ca imi fuge pamantul de subt picioare, numai la auzirea unei voci. E atat de afectuasa, dura si totodata atat de senzuala. Teama creste si isi infinge radacinile in trupul meu, cariua ii impregneaza un tremur relativ dulceag. In fata mea se impune o perdea dintr-o matase neagra, care imi accelereaza vibratia trupului, deoarce, stiu ca in spatele ei, misterul va fi pe jumatate deslusit. Imi adun cu greu tot curajul necesar pentru a dezveli taina impanzita intr-o tinuta eleganta cu un aer platonic si, desi ma simt acum ca si cand eu as fi fost in locul lui adam in eden, iar fructul interzis, s-ar fi oprit in gatul meu, apuc cu anxietate voaulul matasos si il indepartez din calea dorintei mele de a descoperi necunoscutul.
In fata mea se contureaza statuia unui corp de sex masculin. Pare puternic, iar corpul lui are ceva din acea ambianta a erosului care ne inconjoara. Brusc simt o dorinta vie sa ma simt strivita de bratele lui puternice, dar stau pe loc intr-o asteptare care imi pare eterna pana la descoperirea portretului sau, in spatele caruia se afla acel glas stingherit, parca, de prezenta mea in aceiasi incapere cu el. Trupul sau, intors la 900, imi aduce in mine o statueta familiara, dar nu reusesc sa descopar ce anume imi este cunoscut la acest om. Brusc, in fractiunea de secunda in care isi desfasoara actiunea un clipit, ma simt incatusata langa corpul lui, fata in fata cu chipul acela enigmatic. Instantaneu percep atingerea satinului din care era confectionata lenjeria patului din spatele perdelei semi transparente. Pe el, il simt mai viu ca niciodata.

Aud in departare un cantec, nu reusesc insa sa disting versurile acestuia. Sunetul de vine tot mai puternic, si imi pare cunoscut, la putin timp imi dau seama de faptul ca imi suna alarma de la telefon. Ma trezesc silita, si arunc telefounl, undeva intr-un colt indepartat, imi proptesc capul iar pe perna, insa visul s-a facut pierdut...

Simplu pas intre ieri si azi

Ieri a fost prima zi dintr-un nou inceput.
De ieri m-am rupt de singurul fir de ata ce atarna umil intre noi doi.
Ieri ai facut pasul, ce mi-a definitivat hotararea de a respecta linistea inimii mele.
Ieri a inceput un nou capitol pe care il refuzam pana acum.
Ieri am refuzat sa stau sa mai ma gandesc la ploaia de lacrimi, care izvora din ochii aceia puri si cristalini.
Ieri razboiul s-a sfarsit si am descoperit pacea din spatele lui.
Ieri am renuntat la tine, pentru puterea ta falsa de a ma rani. Falsa, pentru faptul ca, otrava sagetilor tale, nu se impregneaza in sufletul nimanui,mai tare decat in al tau.
Prin faptele tale ai rupt vraja unei povesti de iubire feerice.
Nu am vrut sa se sfarseasca cu o conceptie gresita, desi povestea a mers de la inceput pe o cale aparenta, intalnind iluzii care pareau atat de reale si in care amandoi am crezut.
Te iert, iar sentimentul acela pueril de iubire visatoare nu va fi sters niciodata.
Te iert si iti multumesc!


Astazi am realizat cum pot fi de linistite valurile marii fara tine,
Astazi sunt alta persoana,
Astazi ma iubesc pe mine insami,
Astazi sunt sincera cu mine insami, lucru care ma aduce intr-o completa armonie cu cei din jurul meu.
Astazi m-am redescoperit
Si tot astazi iti multumesc pentru aceasta evolutie a sufletului meu.
Iti multumesc pentru amintiri si pentu acele clipe frumoase,
Pentru vorbele acelea line ce ma linisteau,asa cum susurul apei de izvor te linisteste dupa o zi de seceta.
Astazi ochii mei au secat,
Si tot astazi am invatat sa delimitez amintirea, de calea pe care o voi urma in viitor.


Am iubit cu toata forta, dar mereu am urat din toata inima atitudinea puerila adoptata fata de o problema.


Am inceput cu un zambet,
Am terminat cu un razboi.
Nu am vrut sa fiu eu partea decisiva, asa a fost sa fie.


Ultima picatura, s-a scurs in pahar cu atata greutate, incat credeam ca nu va mai ajunge.

Ieri a ajuns,
Si azi iti multumesc pentru asta.


Soarele si ploaia ma linistesc... razboiul s-a terminat.
Acum respir aerul curat, traiesc cu toata fiinta mea libertatea si adierea vantului ce ma inconjoara.

Zbor!
Zbor pentru ca sunt libera, pentru ca am ocazia sa traiec in pace, pentru ca am ocazia sa am un suflet liber, in locul celui incatusat.

Zambesc!
Zambesc pentru ca m-ai ajutat sa vad greseala ce m-a orbit atata timp... greseala sau credinta in aparente... e tot una.


As bea in cinstea celor ce le-am realizat, dar m-as transforma intr-un om incatusat de vicii.
Nu!
Nu se ma mai intampla asta vreodata.
Nu!
In viata mea nu vor mai exista vreodata catuse,aplicate asupra sufletului meu.

Fumul nu ma va mai orbi nici o clipa!
Nu voi mai accepta aparentele oamenilor imbracati intr-o atitudine frumoasa.


Si stiu! Cel de acum nu esti tu, dar totodata ceea ce esti acum imi arata ce ai fost mereu!


Erai primul nerv si prima confuzie. Erai ultima voce in zi, si ultima lacrima ... dar ai fost prima iubire.

Ultimul cuvant a ramas nespus...
Ultimul cuvant isi asteapta randul...

Ieri ai facut ca ultimului cuvant sa ii vina randul astazi, si iti multumesc pentru ca mi-ai scurtat drumul spre libertate!

Ultimul cuvant...

Ultimul cuvant e...



Adio!

Un ideal...

E 1 si ceva... si nu mi-e somn... cred ca datorita orelor bune de somn pe care le dorm la pranz... nelipsitele mele ore de somn, in care ma odihnesc ca un ingeras... Ei si uite ca acum stau la discutii cu cineva despre nemurirea sufletului;)). He he, v-am pacalit! Discutam doar despre idealul fiecarui om, in legatura cu persoana de langa el, stiti voi, persoana aceea compatibila cu tine, care sa stie ce gandesti daca se poate.[...]

Asta era acum doua seri, si intr-adevar vorbeam cu un amic despre cum ar trebuie sa fie persoana aceea de langa tine... care sa trezeasca in tine toate simturile8->. Poate e doar in mintea mea de romantica incurabila, faptul ca exista o astfel de persoana , a carui defect sa ti se para acceptabil, si pe care sa nu iti doersti sa o schimbi. Visez sau nu... eu cred ca exista persoana asta pentru fiecare dintre noi, si daca visez, eu una stiu ca imi voi transforma visul in realitate:)
Acum ma cam grabesc ;)) plec cu fetele sa party;)) o sa va pove urmatoarele zile cat de frumos a fost:X:X:X

So let's have fun girls!!!

Confuzia unei greseli

As scrie... dar parca absenta mea in lumea scrisului , in perioada asta euforica pe care am trait-o de aproape doi ani incoace, m-a deconectat de la aceasta actiune. Am abandonat un lucru de care stiam ca ma voi folosi mereu pentru a scapa de monotonie, pentru a o lua de la inceput. Incerc sa scriu, si nu mai stiu cum sa o fac bine, cum sa ma exprim pe intelesul tuturor, si nu ar fi nici o problema daca cei din jur nu ar intelege ce vreau sa spun prin ceea ce scriu, dar nu mai inteleg nici eu ce vreau sa spun si ce invalmasala de ganduri e in mintea mea. Acea minte bolnava, care de cele mai multe ori se impotriveste trairilor afactive. Poate din aceasta cauza nu mai stiu care dintre directiile care mi se intind gales in fata, este cea mai potrivita. Pur si simplu simt ca ceva ma retine pe loc, acel lucru care te inchide in tine, care te lasa pentru o vreme sa crezi cu adevarat in corectitudinea faptelor tale, pentu ca mai apoi sa te induca in eroare,
sa iti ofere sentimentul de culpabilitate. Imi doresc sa fiu euforica, iar starea de dupa sa nu fie cea de deziluzie.

Ati trecut vreodata printr-o stare de extaz in timpul unei zile, pantru ca mai apoi, atunci cand esti singur, in camera ta, acum imensa, cu capul pe perna, care acum ti se pare inutila, sa te intrebi daca ai facut ceva cum trebuie in ziua precedenta, daca nu cumva ai gresit, daca nu cumva drumul pe care l-ai ales nu este cel pe care ti-l doresti? Eu zic ca da, si cred ca fiecare dintre noi are un astfel de moment in care nu se mai recunoaste pe sine, si isi analizeaza greselile cu atentie, intrebandu-se cand mintea lui a luat-o razna si a ascultat fiorii aceia consecutivi de cald-rece si adrenalina, alunecand cu delicatete pe acea partie de sentimente nebunesti.


Analizeaza, gandeste, adu-ti aminte de sentimentele bune, dar nu te judeca pentru ceea ce ai facut intr-un momant de nebunie, fii sigur ca vor fi destul de multi care o vor face in locul tau!Fii mandru ca ai gresit si ca ai avut puterea de a recunoaste acest lucru. Dupa ce ai consttientizat acest lucur, fii convins ca vei invata din greseli!

Buna dimineata!

Sa va spun… era traditia aia cu pusul busuiocului sub perna. Si bineinteles am zis ca as putea incerca si eu sa fac acest lucru, sa vedem daca visez vreun cunoscut antipatic… zis si facut. P.S. acum 2 ani am facut aceiasi figura, si cand m-am trezit si am realizat ce am visat am zis ca ma calugaresc… (intr-adevar erau 2 tipi…si eu l-am, pus la socoteala pe primul). M-am trezit azi dimineata pe la 7, dupa nu stiu cate zile de trezit dupa ora pranzului. Un chin! Cand mi-am adus aminte de busuioc, am incercat sa realizez ce am visat, si, intr-adevar… l-am visat pe unul dintre tipii de acum doi ani, dar nu pe cel din cauza caruia era sa-mi petrec tot restul vietii in liniste si pace. Dupa tot aceast proces de gandire profunda, am zis ca ar fi cazul sa ma trezesc mai bine la o cafea, stand la taclale cu o colega. Am plecat cu pasi grei spre scoala, adormita, si bineinteles cu nelipsitele casti in urechi. Am asteptat tramvaiul (care spre uimirea mea a venit destul de repede), si cand am urcat in el, m-am trezit fara bilet. Neavand chef de cearta, am coborat (nu chiar la urmatoarea statie) sa-mi iau bilet… si m-am urcat in alt tramvai, caruia bineinteles nu-i mergea compostorul. Minunat! Am ajuns intr-un final si la splendida cafa’ ce avea sa ma trezeasca, dar nu,pana la urma mi-am comandat o ciocolata calda( nu ma incanta prea tare cafeaua). N-a reusit ea sa am trezeasca, dar taclalele sigur da! Am aberat aproximativ o ora despre … probleme existentiale, dintre care bineinteles, unele ma framatau. Am inteles totusi, pana la urma ca trebuie sa profit de libertatea, pe care, de altfel o ador.